De ce îmi apar mereu abcese la subraț?
Este întrebarea cu care încep aproape toate consultațiile pe această temă. Pacienta vine convinsă că are ghinion, că e „ceva de la epilat” sau că nu se spală suficient. A fost deja la doi-trei medici, a primit de fiecare dată antibiotic, i s-a spart leziunea, s-a vindecat, apoi a revenit.
În momentul în care aud cuvintele „mereu”, „în același loc” și „de ani de zile”, mă gândesc la hidradenită supurativă. Nu este o infecție pe care ai luat-o de undeva, ci o boală inflamatorie cronică pornită de la foliculul pilos. Se comportă complet diferit de un furuncul banal.
Ce mă supără cel mai tare este întârzierea. Nu e o impresie personală: literatura de specialitate descrie o întârziere medie de diagnostic de 7–10 ani de la primele simptome. În tot acest timp, boala nu stă pe loc.
Multe paciente ajung la mine când cicatricile s-au format deja, iar acelea nu se mai desfac. De aceea insist: dacă un „abces” a revenit de două-trei ori în același pliu, merită o consultație dermatologică, nu încă o cură de antibiotic.
Cum îmi dau seama la consult că e hidradenită și nu un furuncul?
Mă uit întâi la ce lasă leziunea în urmă, nu la locul ei. Furunculoza stafilococică are de obicei un punct central sau o ulcerație centrală și nu formează în mod obișnuit traiecte sinusale. Hidradenita, în schimb, sapă tunele sub piele și lasă cicatrici care leagă leziunile între ele.
Spun asta pentru că localizarea singură nu decide nimic. Stafilococul auriu este purtat tocmai în nas, la subraț, între picioare și în șanțul dintre fese, așa că și furunculele apar în aceleași pliuri. Un furuncul poate reveni și el în aceeași zonă și poate lăsa cicatrice. Ce nu face este să sape traiecte care unesc leziunile.
Cel mai atent caut tracturile sinusale. Ele rămân vizibile chiar și când boala nu este activă, și îmi servesc drept indiciu de diagnostic. Alături de cicatricile care leagă zonele și de comedoanele grupate, adesea în perechi, tabloul devine destul de clar la examinare.
Există și criterii formale, criteriile Dessau modificate, care cer trei elemente: leziuni tipice, distribuție tipică în pliuri și recurență, cu cel puțin două episoade în șase luni. Când se potrivesc toate trei, diagnosticul devine foarte probabil, dar confirmarea o dau după ce examinez zona. Iar dacă ai avut un singur episod, asta nu exclude hidradenita: tocmai atunci vreau să te văd.
Nu o confund nici cu erizipelul, nici cu o celulită acută. Acelea au debut brusc, cu eritem, febră, frisoane și limfangită, și se remit sub tratament. Hidradenita nu se comportă așa: are ritmul ei, cu pusee și acalmii, luni și ani la rând.
Ce înseamnă stadiile Hurley și de ce contează pentru planul meu?
Când îți spun „ești în stadiul Hurley I”, nu îți pun o etichetă. Îți arăt harta după care îmi construiesc planul. Sistemul are trei trepte și se bazează pe cât țesut a fost deja distrus, nu pe cât de tare te doare astăzi.
Hurley I înseamnă noduli sau abcese, unice ori multiple, fără traiecte sinusale și fără cicatrici. Aici am cele mai mari șanse să țin lucrurile sub control cu tratament medical și cu ajustări de stil de viață.
Hurley II înseamnă leziuni care revin, cu papulo-pustule, noduli, tracturi sinusale și cicatrici, dar separate între ele, cu piele sănătoasă în jur. Hurley III înseamnă boală severă, cu traiecte interconectate, fistule care drenează și cicatrici hipertrofice care unesc practic toată regiunea.
Un detaliu pe care îl spun mereu: stadializarea Hurley este ireversibilă. O regiune ajunsă în stadiul II nu se mai întoarce la stadiul I, oricât de bine ar răspunde la tratament, pentru că tunelele și cicatricile rămân.
Ca să urmăresc cât de activă este boala de la o vizită la alta folosesc însă alte instrumente, precum scorul IHS4 sau stadializarea Hurley rafinată. Îți explic asta pentru că lămurește de ce nu tratez la fel două paciente cu același diagnostic.
Ce te întreb la prima consultație și ce investigații cer?
Întreb de când au apărut primele leziuni, cât de des revin, în ce zone, cât durează un episod și ce ai luat până acum. Vreau să știu și dacă cineva din familie a avut probleme asemănătoare și dacă ai avut acnee severă în adolescență.
Întreb obligatoriu despre fumat, despre o eventuală sarcină planificată și despre tulburări digestive. Boala Crohn poate semăna cu hidradenita, mai ales în localizarea perianală, iar cele două se pot suprapune. Dacă există suspiciune, te trimit la gastroenterolog înainte să stabilim un plan pe termen lung.
Culturile bacteriene nu le recoltez la fiecare consult. Le recoltez din zonele care drenează activ, când suspectez o suprainfecție, și atunci aleg antibioticul sistemic conform rezultatului. Este util să știi dinainte că, în leziunile de hidradenită, cultura poate ieși și sterilă, asta nu înseamnă că nu ai nimic.
Biopsia nu este necesară de rutină. O fac doar când aspectul este atipic sau când trebuie să exclud altceva: granulom inghinal, micetom, tuberculoză cutanată. Histopatologic, hidradenita arată tracturi sinusale pline cu keratină în derm, iar în boala veche fibroză extinsă.
Ce alte probleme de sănătate verific la pacientele cu hidradenită?
Hidradenita nu stă niciodată singură. Ghidurile de specialitate recomandă screening pentru sindrom metabolic, obezitate, diabet, dislipidemie și hipertensiune arterială. Nu ca să adaug diagnostice pe listă, ci pentru că aceste asocieri schimbă atât evoluția bolii, cât și opțiunile de tratament pe care ți le pot propune.
Întreb și despre dispoziție, iar screeningul pentru depresie este recomandat explicit. O boală dureroasă, cronică, cu secreție și cu leziuni în zone intime obosește psihic. Nu este o slăbiciune de caracter, este o consecință directă a bolii și se tratează.
Boala Crohn nu este un factor care te-a îmbolnăvit de hidradenită, ci o asociere pe care o caut activ. Când localizarea este perianală sau când apar simptome digestive, te trimit la gastroenterolog. Este suprapunerea pe care nu vreau să o ratez, schimbă complet planul pe termen lung.
Discuția despre fumat și greutate o port cu grijă. Ghidurile arată că renunțarea la fumat și scăderea în greutate cresc eficiența tratamentului sistemic, dar subliniază și că acești pacienți au fost prea des culpabilizați. Îți spun ce ajută, nu ce ai greșit.
Ce opțiuni de tratament discut cu pacientele mele?
Primul lucru pe care îl spun este că nu tratez o leziune, ci o boală cronică. Scopul realist este controlul: mai puține pusee, mai puțină durere, mai puține cicatrici noi. Nu îți promit că nu va mai apărea nimic niciodată, nu ar fi adevărat.
Aici trebuie făcută o distincție pe care puține paciente o cunosc. Antibioticul ales după cultură tratează suprainfecția unei zone care drenează. Antibioticele din ghiduri pentru boala în sine: clindamicina topică, tetraciclinele orale, iar în formele severe asocierea clindamicină–rifampicină: se dau în scheme fixe, pentru efectul lor antiinflamator, nu după antibiogramă.
Aceste medicamente au condiții proprii. Tetraciclinele nu se administrează în sarcină și în alăptare. Rifampicina scade eficacitatea contraceptivelor hormonale: așa că este nevoie de o metodă suplimentară, nehormonală, și de analize hepatice înainte. Într-un nodul dureros, o infiltrație locală cu corticosteroid poate scurta episodul.
Pentru formele moderate până la severe există terapii biologice aprobate: adalimumab, secukinumab și bimekizumab. Ghidurile recente le consideră opțiuni de primă linie la această severitate. Înainte de inițiere se fac obligatoriu testări pentru tuberculoză și pentru hepatitele B și C, iar o infecție activă amână începerea tratamentului.
Partea pe care pacientele o subestimează cel mai des este cea de zi cu zi: renunțarea la fumat, controlul greutății, hainele largi, îngrijirea corectă a leziunilor care drenează și, mai ales, să nu storci leziunile acasă. Aici se câștigă evoluția pe termen lung.
Când te trimit la chirurg și când nu?
Chirurgia nu este un eșec al tratamentului medical, este o etapă a lui. Un traiect deja epitelizat răspunde mult mai slab la tratamentul medical: terapia sistemică poate reduce inflamația și secreția, dar tunelele fixate se rezolvă de obicei doar prin gest local. De aceea le combin pe cele două, nu le opun.
Incizia și drenajul unui abces te scot din durere pentru câteva zile, dar leziunea revine aproape întotdeauna în același loc. De aceea o folosesc ca gest de urgență, când presiunea și durerea sunt insuportabile, nu ca strategie de tratament.
Pentru tunelele deja epitelizate, ghidurile susțin o tehnică numită deroofing: se ridică „acoperișul” traiectului, iar zona se lasă să se vindece deschis, în loc de o excizie largă. Combinația dintre intervenție și tratamentul medical dă un control mai bun al bolii decât oricare dintre ele singură.
Intervențiile le planific în afara puseului, când inflamația este controlată, și îți explic dinainte că vindecarea poate dura săptămâni. Nu te trimit la chirurg dacă ești în stadiu incipient, cu noduli izolați și fără traiecte, acolo pierdem mai mult decât câștigăm.
Când trebuie să mergi de urgență la camera de gardă?
Mergi în aceeași zi la camera de gardă, nu la o programare, dacă apar febră, frisoane și stare generală alterată, mai ales dacă roșeața se întinde de la o oră la alta. Nu este ceva ce pot rezolva la consultația programată. Uneori este o celulită sau un erizipel, care au debut brusc, cu eritem, febră, frisoane și limfangită.
Alteori însă infecția coboară în profunzime, sub piele, iar aceasta este o urgență chirurgicală. Semnul care mă alarmează cel mai tare este durerea mult mai mare decât pare să justifice aspectul pielii. La început semnele locale sunt șterse. Apoi apar bule cu sânge, pete purpurice sau zone de necroză, iar starea generală se alterează profund.
Dacă ești deja sub tratament biologic, orice febră sau infecție care nu trece cere evaluare medicală rapidă, nu așteptare. Aceste tratamente modulează imunitatea. Nu amâna nici dacă o leziune sângerează abundent sau dacă nu îți mai poți mișca brațul ori nu mai poți sta jos.
Există o situație pe care o urmăresc altfel, pentru că nu se schimbă brusc: o rană veche, dintr-o zonă cu boală severă și de lungă durată, care ulcerează, sângerează la atingere și nu se mai vindecă de săptămâni sau luni. Pacienții cu boală extinsă, mai ales perianală, au risc de carcinom scuamocelular și de amiloidoză secundară.
Durerea cronică ce nu mai cedează, secreția care își schimbă aspectul sau umflarea persistentă a membrului nu sunt urgențe de gardă, dar cer o programare rapidă. Și dacă boala ți-a schimbat viața socială, dacă eviți vestiarele sau relațiile intime, acesta este un motiv suficient de consultație.
Ce mituri aud cel mai des în cabinet?
„E de la igienă.” Este mitul care face cel mai mult rău, pentru că adaugă rușine peste durere. Hidradenita este o boală inflamatorie a foliculului pilos, și apare la oameni care se spală impecabil. Spălatul agresiv și frecarea nu ajută, ci întrețin iritația.
„E de la epilat sau de la deodorant.” Traumatismul local repetat poate întreține leziunile în zonele afectate, dar nu explică boala. Dacă ar fi așa, oprirea epilării ar vindeca-o, și nu o vindecă.
„Dacă iau antibiotic, scap definitiv.” Antibioticul controlează un puseu și tratează suprainfecția, dar nu desface traiectele deja formate și nu oprește boala. Curele repetate, luate pe cont propriu, doar întârzie diagnosticul corect.
„Îmi iau singură rezorcină, zinc sau metformin, că am citit că merg.” Rezorcina se folosește ca preparat prescris, în concentrația stabilită de medic și pe leziunile potrivite. Zincul și metforminul apar în literatură ca adjuvante, nu ca tratament de luat pe cont propriu, fără evaluare.
„Se ia.” Nu. Hidradenita nu este contagioasă, nu se transmite prin contact, prin piscină sau prin obiecte. Și nu, nu „trece cu vârsta”, așa cum trece uneori acneea din adolescență.
Ce aud des în cabinet
„Hidradenita apare din lipsă de igienă.”
Este o boală inflamatorie cronică pornită de la foliculul pilos, nu o consecință a lipsei de curățenie. Spălatul agresiv și frecarea nu ameliorează leziunile, ci pot întreține iritația locală.
„Sunt niște furuncule obișnuite, se rezolvă cu antibiotic.”
Furunculoza stafilococică are de obicei un punct central sau o ulcerație centrală și nu formează traiecte sinusale. Furunculele apar și ele în aceleași pliuri și pot recidiva, așa că locul nu este criteriul: hidradenita se recunoaște după tunelele și cicatricile care leagă leziunile între ele.
„Dacă opresc epilatul, se vindecă.”
Traumatismul local repetat poate întreține leziunile, dar nu este cauza bolii. Oprirea epilării agresive ajută, însă nu înlocuiește tratamentul dermatologic.
„Se ia de la altcineva.”
Hidradenita supurativă nu este contagioasă. Nu se transmite prin contact, prin obiecte comune sau prin piscină.
„E o formă de acnee, trece cu vârsta.”
Este o boală cronică, cu pusee și acalmii, care în lipsa tratamentului progresează spre traiecte sinusale și cicatrici definitive.
„Dacă storc leziunea acasă, scap de ea.”
Storsul rupe leziunea în profunzime, întreține inflamația și favorizează cicatricile și traiectele. Este cel mai frecvent gest care agravează boala între consultații.
„Pot să îmi iau singură rezorcină, zinc sau metformin, că am citit că ajută în hidradenită.”
Rezorcina se folosește ca preparat prescris, în concentrația stabilită de medic și pe leziunile potrivite. Zincul și metforminul apar în literatură ca adjuvante discutate individual, nu ca tratament de început pe cont propriu.
„Terapiile biologice sunt doar niște injecții moderne, se pot începe oricând.”
Înainte de inițiere se fac obligatoriu testări pentru tuberculoză și pentru hepatitele B și C, iar o infecție activă amână începerea tratamentului. Sunt tratamente care modulează imunitatea, de aceea decizia și monitorizarea sunt exclusiv medicale.
„Pentru hidradenită nu există decât antibiotice și operație.”
Pentru formele moderate până la severe există terapii biologice aprobate (adalimumab, secukinumab, bimekizumab) considerate de ghidurile actuale opțiuni de primă linie, iar dacă răspunsul este insuficient există și alte opțiuni sistemice. Chirurgia are, la rândul ei, tehnici conservatoare precum deroofing-ul.
Întrebări frecvente
Cum îmi dau seama dacă am hidradenită sau doar un furuncul?
Semnul care mă orientează nu este locul, ci ce rămâne în urmă: cicatrici și traiecte sinusale vizibile chiar și când boala nu este activă.
Furunculele apar și ele la subraț, inghinal sau între fese, pot recidiva și pot lăsa cicatrici, dar au de obicei un punct central și nu sapă tunele care unesc leziunile. Criteriile folosite internațional cer leziuni tipice, în zone tipice, cu cel puțin două episoade în șase luni.
Diferența nu se poate stabili pe fotografie sau online, ci doar la examinarea directă.
Hidradenita supurativă se vindecă definitiv?
Este o boală cronică, așa că vorbesc cu pacientele mele despre control, nu despre vindecare garantată. Cu tratament potrivit stadiului, mulți oameni ajung la pusee mai rare, mai scurte și mai puțin dureroase și opresc formarea de cicatrici noi. Cicatricile deja constituite și traiectele fixate nu se mai desfac medical, iar stadializarea Hurley nu coboară înapoi, de aceea contează diagnosticul precoce.
De ce nu îmi dați doar antibiotic, cum am primit până acum?
Pentru că antibioticul rezolvă episodul, nu boala. Sunt de fapt două situații diferite: când o zonă drenează activ și suspectez o suprainfecție, recoltez cultură și aleg antibioticul după rezultat; pentru boala în sine, antibioticele din ghiduri se dau în scheme fixe, pentru efectul lor antiinflamator, nu după antibiogramă. În paralel trebuie stabilit un plan pe termen lung, adaptat stadiului Hurley, altfel ne învârtim în cerc: puseu, antibiotic, recidivă.
Există tratamente moderne, în afară de antibiotice?
Da. Pentru formele moderate până la severe există terapii biologice aprobate pentru hidradenita supurativă: adalimumab, secukinumab și bimekizumab, considerate de ghidurile recente opțiuni de primă linie la această severitate. Înainte de inițiere se fac obligatoriu testări pentru tuberculoză și pentru hepatitele B și C, iar o infecție activă amână începerea.
Dacă răspunsul este insuficient, există și alte opțiuni sistemice, discutate individual. Se administrează injectabil, sub supraveghere medicală, nu sunt potrivite pentru toată lumea, iar decizia se ia la consult.
Sunt însărcinată sau vreau să rămân însărcinată. Se schimbă tratamentul?
Da, și de aceea te întreb despre asta de la prima consultație. Tetraciclinele orale nu se administrează în sarcină și în alăptare. Spironolactona nu se administrează în sarcină și în alăptare și impune contracepție eficientă pe durata tratamentului.
Contraceptivul oral combinat nu se ia în sarcină și oricum nu este potrivit oricui, este contraindicat la fumătoare și la cele cu tromboză în antecedente. Dacă plănuiești o sarcină, spune-mi de la început: schimbăm planul înainte, nu după testul pozitiv.
Este nevoie de operație?
Nu la toată lumea. Chirurgia intră în discuție când s-au format traiecte sinusale fixate sau cicatrici care întrețin inflamația, pentru că acestea răspund mult mai slab la tratamentul medical. Pentru tunelele epitelizate se folosește deroofing-ul, o tehnică mai conservatoare decât excizia largă, iar rezultatele sunt mai bune când intervenția se combină cu tratamentul medical. Intervenția se planifică în afara puseului, iar vindecarea poate dura săptămâni.
Trebuie să îmi fac și alte analize sau controale?
De regulă da. Ghidurile recomandă screening pentru sindrom metabolic, obezitate, diabet, dislipidemie și hipertensiune arterială, precum și evaluarea stării psihice, depresia este mai frecventă la acești pacienți. Când există simptome digestive sau localizare perianală, adaug evaluarea pentru boala Crohn.
Iar dacă ajungem la terapie biologică, se adaugă testările pentru tuberculoză și pentru hepatitele B și C. Nu sunt analize „în plus”: schimbă atât prognosticul, cât și tratamentele pe care ți le pot propune.
Fumatul și greutatea chiar contează?
Da, și sunt printre puținele lucruri asupra cărora ai control direct. Ghidurile arată că renunțarea la fumat și scăderea în greutate cresc eficiența tratamentului sistemic. Fumatul contează și pentru opțiunile de tratament: contraceptivul oral combinat este contraindicat la fumătoare. Nu înlocuiesc tratamentul, dar în experiența mea fac diferența între o boală care se agravează și una care rămâne gestionabilă. Le discut la fiecare consultație, fără reproșuri.
Ce fac până ajung la consultație, când am un nodul dureros?
Nu îl stoarce și nu îl deschide acasă, este cel mai frecvent gest care lasă cicatrici. Poartă haine largi, evită epilarea și frecarea zonei, aplică comprese călduțe pentru confort și îngrijește corect zonele care drenează.
Dar dacă apar febră, frisoane, stare generală alterată, roșeață care se extinde de la o oră la alta sau o durere mult mai mare decât pare să justifice aspectul pielii, mergi în aceeași zi la camera de gardă, nu aștepta programarea.
Dacă un „abces” ți-a revenit de mai multe ori în același loc, nu mai adăuga încă o cură de antibiotic, vino să ne uităm împreună la zona respectivă.
La consultație stabilim stadiul real, discutăm ce se poate face acum, ce verificări sunt necesare înainte de anumite tratamente și, dacă este cazul, către ce specialist sau centru te îndrum mai departe. Fără promisiuni și fără grabă. Programări telefonic la 0792 633 762, prin Wanderma.
Dacă ai febră, frisoane, roșeață care se extinde rapid sau durere mult mai mare decât pare să justifice aspectul pielii, nu suna pentru o programare: mergi în aceeași zi la camera de gardă.
Surse
- Bolognia JL, Schaffer JV, Cerroni L (ed.), Dermatologie (ediția în limba română), cap. Foliculita și alte tulburări foliculare
- Popescu I (sub redacția), Tratat de chirurgie (cap. Infecția chirurgicală / cutanată), ediția a 3-a, 2024
- DermNet NZ — Hidradenitis suppurativa
- DermNet NZ — Boils (furuncles)
- DermNet NZ — Tetracyclines
- DermNet NZ — Rifampicin
- DermNet NZ — Anti-androgen therapy (hormonal treatment for acne and hirsutism)
- American Academy of Dermatology — Hidradenitis suppurativa: Diagnosis and treatment
- American Academy of Dermatology — Hidradenitis suppurativa: Signs and symptoms
- Frew J. et al. — Australasian hidradenitis suppurativa management guidelines (Australas J Dermatol, 2024)
- Ingram J.R. — Hidradenitis suppurativa: BJD state-of-the-art review series (Br J Dermatol, 2025)
- Infectious Disease Screening prior to Systemic Immunomodulatory Therapy in Hidradenitis Suppurativa: Consensus Guidelines from the Asia-Pacific Hidradenitis Suppurativa Foundation (Dermatology, Karger)
- Biologic drugs in hidradenitis suppurativa: what does the GP have to know? A narrative review
Acest articol are exclusiv scop educativ și informativ. Nu înlocuiește consultația medicală, nu stabilește un diagnostic la distanță și nu recomandă tratament individualizat. Diagnosticul de hidradenită supurativă se pune doar prin examinare directă, de către medic.
Medicamentele și terapiile menționate, inclusiv cele biologice, se prescriu exclusiv de către medic, după evaluare, iar unele dintre ele au contraindicații în sarcină și în alăptare. Nu începe și nu opri niciun tratament pe baza acestui text.
Semnele de urgență descrise cer prezentare imediată la camera de gardă, nu o programare.